vreau ca tu să-nţelegi ce eu n-am înţeles niciodată
că unghiile mele vor fi mai ocupate să-şi zgârâie obrajii decât să te alinte
că ochii mei vor sta pierduţi în faţa nicăieriului aşteptând minunea unei minuni nesfâşiabile
casa mi-e plină de trofee- capete împăiate de spaime
icoane la care, ca o păgână, mă închin în fiecare dimineaţă.
cum creierul mi-e un zgârie-nori, şedinţele de bloc îmi sunt tare zgomotoase. nici şobolanii din subsoluri nu-mi mai dorm când neuronii se adună să calculeze împreună factura pentru lumina zilei. pentru economie, la şedinţele de bloc s-a decis folosirea lumânărilor. ceara scursă va fi folosită pentru epilarea gândurilor negre.
În biserica mea, acolo unde cruce mi-e genunchiul, ambulanţele se plimbă ca furnicile de la un altar la altul. credincioşii din credincioasă joacă şah în timp ce aşteaptă să-şi ia împărtăşania, iar din cutia milei ies şerpii, hipnotizaţi de ecoul slujbei. urme de lupi şchiopi care se roagă ca să umble. icoanele sunt suprarealiste şi înfăţişează arce de-ale lui Noe cu câte un sfânt din fiecare biblie. un bocet de om înfăşurat ca o mumie în plânset de copil se roagă de-o viaţă pentru ceva ce nici Dumnezeul cel adevărat n-ar putea traduce, deşi a zis să fie lumină.
Insomnia e ca o moderatoare de teleshopping
Insomnia e ca o afumătoare de cârnaţi
Insomnia e legenda lui Sisif
Insomnia e ca o manea pusă la radio-ul din staţie
Insomnia e ca mersul pe bicicletă
Insomnia e ca o plimbare printr-un Louvre plin de kitschuri
Insomnia e ca o inundaţie fără nimeni acasă
Insomnia e un homeless
(Imagini: Brooke Shaden)
Îmi sunt proprie lămâie şi proprie portocală, am seminţe as cuţite şi uneori mă storc ca să-mi fie greaţă şi să nu-mi mai fie. Am moştenit o firmă de sucuri acidulate, cu anii mi-am mărit afacerea, am început să import peturi. Azi am propriul brand, clienţii s-au înmulţit şi stau la coadă în mine. Am toate E-urile trecute pe ambalaj, sunt cu actele pe faţă. Mă joc cu mine aşa cum mă jucam când aveam o singură păpuşă care trebuia să fie doctoriţă, frumoasă şi să vorbească singură la telefon. Îmi dau citricele acre şi dulci prin storcătorul creierului. Sub el aşteaptă sucul o cană cu patru compartimente.
Mai de mult, timpul avea tot timpul două limbi cuminţi de şarpe care să stea de şase.
după un timp însă, limbile s-au ascuţit şi s-au revoltat împotriva serviciului lor plictisitor efectuat oră de oră în cadrul corporaţiei ceasului. li se părea că minutele se scurg din ce în ce mai greu şi că nu au viaţă personală. limbilor le stătea pe limbă o revoltă.
începuseră să-şi dorească mai mult decât să se întâlnească o dată la 60 de minute. în restul timpului, limba lungă îi făcea o curte de 59 de minute şi 59 de secunde limbii scurte, dar nu era suficient. timpul nu mai avea timp să respire.
drept urmare, la un moment dat, timpul s-a revoltat şi s-a topit din dragoste sau din încălzire globală, iar materia ceasului s-a scurs aşa cum se scurgea timpul odată, pierdut.
Cum să zbori de-adevăratelea dacă nu agăţându-te de câteva baloane, uneori de săpun, dacă vă spun, legat fiecare de câte un colţ al propriei tale fiinţe colţuroase? Zborurile cu avionul sunt avioane şi sunt simpatice, mai simpatice sunt probabil zoburile cu parapanta, dar niciuna dintre invenţiile ăstea nu te zgâlâţie mai sublim decât cel efectuat de sufletul pe care ţi-l sufli la o distanţă considerabilă de corp, în cele câteva baloane. N baloane pentru n colţurile tale şi s-a rezolvat. Numai aşa se poate zbura mai abrupt decât s-a sperat vreodată de la un trup care se încăpăţânează să se înalţe şi se crede hipopotam.
